D J O N S O N

            „Dragă Djonson!

          Nici marele Şecspir n-ar fi putut să descrie înaripatele sentimente de care am fost cuprinsă citind mesajul tău. Într-un cuvînt, sînt fericită şi-mi pare că toată lumea e a mea. O să fiu mereu în aşteptare… în aşteptarea sosirii tale în Moldova.”

          Artina îşi umflă pieptul de o satisfacţie deosebită: acesta a fost ultimul mesaj transmis prin internet din numele fiicei sale. Nu, nu că s-au dus grijile expedierii, ci c-a scăpat şi de necazul alcătuirii acestor mesaje, ideea zămislirii afacerii iniţial fiind sugerată de Rodica, fiica celui mai ţepos lider al ţăranilor din sat, aflată cu serviciul la o firmă din Chişinău. Pentru ca să fie chitite cît mai potrivit, stomacul alcătuitorului i-au mistuit aproape toate găinuşele din poiată, rămînîndu-i doar vre-o două porumbace şi un pintenat. În schimb, numai să vezi ce trebuşoară a făcut ea pentru fericirea odorului său de fată!

TAINA

TAINA

1.

            – Papa, mi-i dor de mămica. Degrabă o să se întoarcă de la sanatoriu?

Lilia îşi peaptănă alene părul lung şi moale, de culoarea bobului pîrguit, reflectîndu-se pînă la brîu în oglinda mare de lîngă uşa din antreu.

Tata, Macar Căpăţină, răsfoieşte nişte ziare în odaia vecină în faţa televizorului în culori.

– Mămica a plecat abia alaltăieri, fetiţa mea, numai cu două zile înainte de a începe vacanţa ta de vară.

– O doare ceva?

– O doare, fata tatei, n-o doare, las-o să se odihnească un pic.

– Vorbeşti aşa, de parcă ai ascunde o taină de mine.

Macar lasă ziarele pe masă, se apropie de fiică şi priveşte cu gingăşie în ochii din oglindă:

– Eu personal n-am nici o taină, Lilia. Şi… şi te sfătui şi pe tine să nu ascunzi nici o taină de părinţi.

– Chiar nici una? – Lilia rîde vesel, răsunător.

– Nici una! – Macar o sărută gingaş pe obrăjorul îmbujorat.