Prima pagină

Lasă un comentariu

La alegeri urmările votăm!

ARGUMENTE ȘI FAPTE ISTORICE

Pe scurt, despre limba și identitatea moldovenilor

Cu denumiri diferite

Sute de ani pînă la e. n. celții erau răspîndiți prin toată Europa. Anume lor se datorează denumirile Parisului, Belgiei, Britaniei, Marselului, rîului Sena, chiar și Galiției ucrainene…Ei au locuit și pe teritoriile dacilor pînă la izgonirea lor de către țarul Burebista prin anul 60 înaintea e. n. Celții numeau orașul sau cetatea în limba lor – „dava”, iar dealul, muntele – „mol”. De aici și versiunea combinării celor două cuvinte în „moldava” pentru MOLDOVA.

          „O inscripție în limba latină din 1209 atestă întemeierea localității” (Wikipedia) Civitas Moldaviae (din greacă – Cetatea Moldovenească), Baia, care, puțin mai tîrziu, devine capitala „cnezatelor de vale” unite, cunoscută și ca tîrgul Moldovei.

          În opera „Comentariul asupra titlului domnitorilor romîni: io, gospodar și voievod” clasicul moldovan Bogdan Petriceicu Hajdeu scrie: „La monastîrea Zografu de la Sf. Munte se află un Hrisov din mijlocul secolului XIII”, în care „regele Ioan Caliman Asan se întitulează самодрьжец хряко молдовлахия, adică autocrat al Moldo-Valahiei…Acest document nimicește cu desăvîrșire poetica poveste a cronicarilor despre botezarea apei Moldovei de către Dragoș Vodă în 1350 sau 1352…numele Moldovei datează din epoca dacilor care domniseră într-o vreme pînă la marginile Boiemei, și prin urmare din toate popoarele ei singuri au fost în stare a impune același nume unui rîu de lîngă Carpați și un altul (Moldau) curgătoriu tocmai în Moravia”.

          De unde s-a luat numele Valahia? În 1180, fiul răposatului cuceritor și rege  al imperiului cuman din Dacia pridunăreană, Basar Borz (în Romînia numele Basar a fost scos din circulație) – Seneslav Basarab („ab” – „fiu” în romală veche), în cinstea mamei sale Valaha, dă un nou nume imperiului său cuman – cumano-valah, care mai apoi se integrează în bulgaro-valah, pînă Valahia devine de sine stătătoare (În Romînia numele „defăimător” Valahia e scos din circulație, fiind înlocuit cu Muntenia).

Originea romînă este o armă politică

          Aceasta o spun și romînii. Din revista „Contrafort” (București, septembrie 2007) aflăm că bine cunoscutul istoric romîn Neagu Djuvara a editat o carte, în care afirmă că „Negru Vodă era cuman, că întemeietorii Țării Românești (Valahiei – n. a.) medievale erau cumani, că descendența latină a românilor nu corespunde cu totul realității”.

          Altfel nici n-ar fi putut să fie, odată ce imperiul lui Seneslav Basarab sute de ani s-a numit valaho-cuman! Concluziile prestigiosului istoric romîn Neagu Djuvara rezultă din logica evenimentelor istorice: „Culmea este că peste tot aproape a rămas numele învingătorului, al cuceritorului barbar: Franța de la franci, Anglia de la angli, în Spania – Andaluzia de la vandali, în Italia – Lombardia, de la longobarzi. România, în mod normal, ar fi trebuit să se numească Cumania, dacă cumanii n-ar fi fost alungați de mongoli. În hărțile europene de la Veneția, de la Bizanț, Muntenia (Valahia – n.a.) întreagă este numită sute de ani Cumania. Dacă n-ar fi fost alungați de mongoli, cumanii (romalii vechi – n.a.) ar fi fost cei care fondau un stat și îl numeau Cumania”.

          „La noi originea română a fost o armă politică”, afirmă Neagu Djuvara în interviul acordat revistei bucureștene. Și continuă să rămînă o armă politică în lupta pentru colonizarea Republicii Moldova sub acoperișul „integrării europene”.

.

Etnie fardată cu ruj rîmlean

          Eu întotdeauna am evitat să constat public că moldovenii sînt puţin mai albi decît valahii. Cred că motivele sînt cunoscute pentru cititorul onest. Acum îndrăznesc să spun acest lucru: moldovenii nu sînt „puţin mai”, dar mai albi decît valahii, după ce am citit o văicăreală romînească publică a tracologiei. info, avînd sursa din Academia Caţavencu: de ce sînt românii negricioşi. Şi ni se explică foarte „ştiinţific”, ca întotdeauna pă romănăşte: cumanii (romalii) albi (ei, cum vă place?) locuiau şi jefuiau în Ucraina, iar cumanii negri operau în Moldova şi Muntenia (în Valahia!). La urma urmei, treaba lor cu văicăreala lor, poate să zică cineva, chiar şi cu afirmaţia prostească că ucrainenii sînt blonzi pentru că romalii de aici, cică, au fost albi, însă nu pot să nu pun întrebarea: de ce moldovenii să fie consideraţi „negricioşi” numai de aceea că sînt porecliţi „romîni”? Prin decret guvernamental poate să fie schimbată cetăţenia, denumirea limbii, precum s-a procedat după prefacerea Moldovalahiei în Romînie, dar culoarea pielii – ba! Ea trădează originea individului, iar valahii nu vor să se mîndrească cu originea lor cumană (romală), fardîndu-şi etnia cu ruj rîmlean. Mai citiți o dată interviul lui Neagu Djuvara în revista bucureșteană „Contrafort” din septembrie, 2007. (Din volumul Suflet moldovenesc, pămînt moldovenesc).

Moldova – pe hărțile Europei

          Fostul ministru-adjunct de Externe al Republicii Moldova Alexandru Burian, după o vizită la Vatican, relata: „La sfîrșitul discuției, în timpul căreia au fost abordate și unele probleme ale istoriei moldovenești, de asemenea și relațiile noastre cu vecinii, el (papa Ioan Pavel II) m-a adus la o hartă veche din veacul al XVI-lea care ocupa întregul perete din sala alăturată cabinetului său. Indicînd la teritoriul Principatului Moldovei, marcat pe hartă cu litere latine aproape de un metru MOLDAVIE, Ioan Pavel a întrebat: „Vrasăzică, a fost totuși Moldova!”. „Bineînțeles, a fost!”, i-am răspuns eu. „Vedeți! Iar ei vorbesc, că Moldova parcă n-ar fi fost. Însă ea este și încă va fi!”.

          Etnonimul moldoveni – MOLDAVI, termenul popor moldovenesc – MOLDAVI POPULI, teritoriul stăpînit de moldoveni – MOLDAVI pars – erau atît de larg răspîndite și cunoscute în Europa, că în veacul XVIII au fost fixate pe o hartă etnografică aparte. În 1730 la Augsburg (Germania) a fost tipărită harta Transylvaiae, Moldaviae, Walachiae, Bulgarihaie…, alcătuită de cunoscutul în epocă cartograf Matthăus Scotteri. Partea de nord-vest a Moldovei istorice, dinspre Transilvania, formează o regiune întinsă MOLDAVI POPULI. În Transilvania sînt indicate patru zone moldavi – moldoveni, una în hotar cu ținutul Lvovului.

Cine cu cine s-a unit?

Într-un comunicat al AŞM Mihail Kogălniceanu este calificat ca fondator al istoriografiei „romîne”. Hai să vedem ce spune acest istoric moldovan: „Pe dorinţele Moldovei s-a întemeiat şi Europa în elaborarea şi încheierea Convenţiunii de la Paris, care, cuprinzînd soluţiunile rostite de noi, MOLDOVENII (sub. a.), ne-a fost octroiată şi a fost primită de noi ca o adevărată Constituţiune pînă la înlocuirea ei prin Statutul din 2 mai 1864 şi prin Constituţiunea noastră naţională din 1866”. (Din discursul rostit în Academia Romînă la şedinţa solemnă  de la 1 aprilie 1891).

          Aşadar, Rezoluţia Convenţiei de la Paris a servit de Constituţie pentru principatele unite pînă în 1866. Ce stipula această „constituţiune”?

          „Art. 14. – Este eligibil în funcţia de domnitor orice persoană în vîrstă de 35 de ani şi născut din tată moldovan sau valah

          Art. 27. – Comisia centrală îşi va avea sediul la Focşani. Ea va fi compusă din 16 membri, 8 moldoveni şi 8 valahi…

         Art. 46. – Moldovenii şi valahii vor fi cu toţii egali în faţa impozitului…”.

          Vedeţi? Rezoluţia Conferinţei de la Paris documentează existenţa a două naţionalităţi – moldovenească şi valahă şi nu se vede nici o urmuşoară de „romîn”! Nu s-au unit „romînii” cu „romînii”! Chiar şi după 32 de ani de la lichidarea Ţării Moldovei, fostul preşedinte al Academiei Romîne Mihail Kogălniceanu se mîndrea că este moldovan!

Două naționalități – două limbi

           M. Kogălniceanu, unul din autorii unirii principatelor, în 1837 publică la Berlin în limba germană eseul Limba romînă sau valahă. Valaho-romînă, dar nu „romînă sau moldovenească”, deoarece aceste două limbi au substrat etnic două popoare de origini diferite! Iată ce scriau pe acele timpuri mințile luminoase ale Europei.

          F. G. Aihhoff: „Limba valahă, vorbită într-un colț al Turciei europene, este de asemenea o rămășiță a limbii romane, care, prin amestecul ei cu limba slavă (valahii sute de ani fiind în componența imperiului bulgaro-valah – n.a.), a căpătat o formă cu totul specială, dar care nu arată decît puțină cultură și, prin urmare, puțin interes!!!” (Paralelă între limbile Europei și Indiei, Paris, 1836).

          Contele d’Oteriv: „Ar trebui să regretăm, dacă ar peri limba moldovenească, pentru că ea este ultima rămășiță a caracterului inflexibil roman. Ea s-a îmbogățit cu toate limbile  Nordului și Sudului, fără să schimbe expresiile sale vechi, nici geniul său primitiv…” (Tabloul Moldovei etc, Paris, 1824).

Rămîne să regretăm, că în zilele noastre, mințile întunecate de moldofobie sug din puț unionist, iar scîrnăvia o toarnă în capul promotorilor valorilor spirituale istorice moldovenești.

Maica limbii „romîne”

          Clasicul moldovan Ion Druță afirmă: Limba Moldovenească este maica limbii „romîne”.

          Grigore Ureche în al doilea pătrar al veacului XVII scrie în Letopisețul Țării Moldovei „Despre limba noastră moldovenească”.

          R. Russev (din prefața la opera lui G. Ureche): „Grigore Ureche, după cum și era de așteptat, se adresează graiului popular. Anume graiul popular fusese chemat de Ureche să joace rolul limbii literare. Și această misiune, atît de delicată și plină de răspundere, limba moldovenească o îndeplinește strălucit prin comoara ei de cuvinte, prin forme și expresii plastice…Asimilarea elementelor livrești și a neologismelor – toate acestea și constituie anevoiosul proces de elaborare a limbii literare moldovenești”.

Zădarnică va fi străduința de a găsi o asemenea apreciere dată limbii valahe din veacul XVII, cu atît mai mult „romînești”, deoarece pe atunci nu existau nici romînii, nici Romînia!

Dimitrie Cantemir în opera „Descrierea Moldovei” (a.1716) scrie următoarele în capitolul al IV-lea Despre limba moldovenilor: „Locuitorii Valahiei și Transilvaniei…urmează atît limba cît și ortografia moldovenească, recunoscînd deci prin aceasta că moldoveneasca este mai curată decît a lor, chiar dacă antipatia dintre moldoveni și valahi îi împiedică să spună deschis acest lucru”. Această antipatie a devenit și mai ascuțită în zilele noastre, ignorîndu-se cu ambiții colonizatoare adevărul istoric și realitățile obiective existente despre limba și identitatea moldovenilor.

Ce limbă a vorbit Eminescu

          În unicala operă „Viața lui Mihai Eminescu”  scriitorul romîn G. Călinescu afirmă că, trecînd în cealaltă parte a Carpaților, poetul a exclamat auzind graiul localnicilor: „Fără substrat etnic, limba-i barbară, păsărească”. Nu ca materna sa, ca cea a părinților săi, a buneilor și strămoșilor săi – cea MOLDOVENEASCĂ.

          Oamenii de geniu nu apar pe lume fără mamă și fără tată. Au și ei, deci, părinți. I-a avut și Mihail Eminescu. Din care națiune își trage el rădăcinile? Din acel neam care a dat denumire plaiului unde s-a născut – Moldova. „Eminescu însuși nu se îndoia că se trage din răzeși moldoveni”, „nici un scriitor român…nu-și poate număra ca el (Eminescu – n.a.) strămoșii moldoveni pe degete, vreme de două veacuri” (aici și în continuare citatele din opera scriitorului). Străbunelul lui M. Eminovici, Petrea Eminovici, „întîiul cu acest nume pe care îl găsim prin scripte și amintiri”, trăia într-un sat ocupat de austrieci în 1755, dar „înrîurirea galițiană nu începuse a se arăta cu putere, deoarece vorbeau încă limba lor moldovenească”. „Ea (soția lui Ioan, fratele lui Gheorghe Eminovici – n.a.) face pe toți ai casei să vorbească rutenește, ucrainește și chiar pe bărbatul ei, Ioan, care mînuiește rău această limbă și nu e slobod la vorbă decît pe moldovenie ca frații și părinții săi”.

          Dacă însuși tatăl, Gheorghe Eminovici, „făcînd și dregînd pe moșie, după cum ne dovedesc scrisorile și rapoartele ce încă în 1839 le scria în moldovenește”, apoi în ce limbă ar fi putut să vorbească copiii acestei familii, inclusiv și Mihail? În ce limbă ar fi scris primele cuvinte – mamă, tată, bunei, țară? Oare nu în limba moldovenească, fiind moldovan!

          Substratul etnic al limbii folosite oral și scris de Mihail Eminescu a fost acela al părinților săi, al buneilor, strămoșilor și răsstrămoșilor care și-au spus că-s moldoveni de naționalitate, fapt confirmat de scrisori, documente, amintiri, scripturi, în total fiind folosite vreo 257 la număr la descrierea Vieții lui Mihai Eminescu de către G. Călinescu. (Din volumul Suflet moldovenesc, pămînt moldovenesc).

Republica Moldova – pămînt moldovenesc

 Unirea principatelor a fost făcută „de sus”, fără participarea populaţiei moldoveneşti din Moldova şi a celei valahe din ţara Rumînească (Valahia). Acest proces a fost asigurat de elita politică şi intelectuală a timpului din Moldova şi ţara Rumînească şi de cele mai puternice state europene cointeresate în crearea unui cordon (principatele unite Moldo-Valahia) „sanitar” împotriva influenţei crescînde a Rusiei în Balcani – pentru Franţa, Marea Britanie, Austria, Prusia, şi reducerea la maximum prezenţa imperiului otoman în Balcanii slavizaţi – pentru Rusia.

          După unire numele Ţării Rumîneşti a Valahiei a fost aruncat şi asupra Moldovei de Vest, capitala ambelor principate a devenit Bucureştiul, iar Iaşii – „un satu mare”, domnul moldovan a fost detronat, Limba Moldovenească – interzisă prin decret guvernamental, fiind înlocuită cu cea a valahilor – „rumînească”, iar moldovenii – botezaţi „romîni” (prin îmbunătăţirea artificială a ortografiei din rumîni – romîni, apoi din romîni – români!).

          Iată în aşa mod pămîntul moldovenesc din dreapta Prutului a devenit „romînesc”. Dar plaiurile Moldovei istorice din afara acestei graniţe aşa  au şi rămas moldoveneşti, neromînizate. Prin urmare, Moldova de Est, Republica Moldova este purtătoare a unei părţi a sufletului Moldovei istorice, nu a ţării Rumîneşti, este o expresie obiectivă a „continuităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune”.

          Nici un moldovan din „Basarabia” n-a participat la Adunarea ad-hoc din 29 octombrie 1857, în cadrul căreia au fost adoptate condiţiile unirii Moldovei de Vest cu Ţara Rumînească (Valahia). Acest spaţiu, astăzi Republica Moldova, a rămas în continuare pămînt moldovenesc stăpînit de moldoveni şi cîntat cu dragoste în Limba Moldovenească!

Prihvatizare continuă

Adrian Păunescu, născut în satul Copăceni, raionul Sîngerei, poet „de curte” al lui N. Ceaușescu, în timpul vizitei sale la ASM a declarat că limba romînă s-a îmbogățit și a devenit frumoasă cu cuvinte slavone, turcești, țigănești, maghiare, nemțești, franțuzești, engleze…Ne mîndrim și noi, moldovenii, c-am contribuit la această îmbogățire.

          Poporul valah, „silit fiind a căuta în fundul munților un adăpost împotriva potopului a zecimi de limbi păgîne, s-au făcut să piarză mai toate cuvintele culturale”(Dicționarul universal al limbii romîne, 1929). Comparînd ediția din 1929 cu cea din 1989, ultima apărută cu ocazia unui centenar al acestui Dicționar al lui Lazăr Șăineanu, vedem că din cele 2050 de cuvinte „curat” moldovenești în prima ediție, cu indicația specială Mold., în a doua ediție numai 232 rămîn cu specificarea Mold., restul au fost prihvatizate.

          Continuă războiul pentru prihvatizarea întregii limbi moldovenești, început încă după lichidarea Moldovalahiei. Un simplu exemplu. Eseul „Limba romînă sau valahă”, scris de M. Kogălniceanu în limba germană și publicat la Berlin în 1837, e tradus și publicat în Romînia în 1895, după moartea autorului (1891). În textul tradus în limba valahilor impusă moldovenilor din dreapta Prutului prin decret guvernamental e expusă astfel citata preluată de la un scriitor german: „… „romînii”  numesc limba lor limba romînească”. Și cu extaz valah este „înfrumusețată” cu următoarele merite străine: „Distinsă prin finețe și armonie, ea pare a fi creată pentru cîntare, iar în privința tonului dulce și moale, mai că poate fi pusă alături de cea italiană”. Însă, în textul original e slăvită Limba Moldovenească: „Durch Zartheit und Wohlklang ausgezeichnet, scheint sie (die Moldauische Sprache) zum Gesang geschaffen, und was die Susse und Weichheit anbelangt, kann sie fast der Italienischen zur Seite gestellt werden”. În textul tradus e exclusă precizarea din paranteze pentru a proslăvi denumirea unei limbi fără substrat etnic moldovenesc – limba valahilor, cea „romînă”!

          În anul 1795, Amfilohie Hotiniul subsemnează astfel prefața la prima carte  de aritmetică: „Vezînd noi bunătatea și mărirea acestei cărți, am silit de am tîlcuit-o și am așezat-o după al nostru obicei de numerare și în limba noastră molovenească…”. După al nostru obicei! În Limba Moldovenească! Iar moldofobii se laudă că aceasta-i prima carte de aritmetică în limba romînă. Năravul șătresc din născare leac nu are!

          De dragul burții, așa numita elită intelectuală, unii politicieni pretind să ne lipsească de statalitate și de limba maternă în schimbul celeia, pe care noi, moldovenii, am îmbogățit-o și am înfrumusețat-o. Grigore Vieru, bunăoară, a devenit poet vestit oare cu o limbă „băloasă”, „mîrîitoare”, „lingătoare de cizme”, după cum își numea, dornic de „Romînie mare”, propria limbă „martirul neamului”?

          E timpul ca fiecare cetățan moldovan să înțeleagă adevărul adevărat: prihvatizarea romînizatoare a patrimoniului spiritual moldovenesc este dirijată și încurajată de vînzătorii de neam și de țară.

Reclame

Lasă un comentariu

La alegeri urmările votăm!

ARGUMENTE ȘI FAPTE ISTORICE

Pe scurt, despre limba și identitatea moldovenilor

Cu denumiri diferite

Sute de ani pînă la e. n. celții erau răspîndiți prin toată Europa. Anume lor se datorează denumirile Parisului, Belgiei, Britaniei, Marselului, rîului Sena, chiar și Galiției ucrainene…Ei au locuit și pe teritoriile dacilor pînă la izgonirea lor de către țarul Burebista prin anul 60 înaintea e. n. Celții numeau orașul sau cetatea în limba lor – „dava”, iar dealul, muntele – „mol”. De aici și versiunea combinării celor două cuvinte în „moldava” pentru MOLDOVA.

          „O inscripție în limba latină din 1209 atestă întemeierea localității” (Wikipedia) Civitas Moldaviae (din greacă – Cetatea Moldovenească), Baia, care, puțin mai tîrziu, devine capitala „cnezatelor de vale” unite, cunoscută și ca tîrgul Moldovei.

          În opera „Comentariul asupra titlului domnitorilor romîni: io, gospodar și voievod” clasicul moldovan Bogdan Petriceicu Hajdeu scrie: „La monastîrea Zografu de la Sf. Munte se află un Hrisov din mijlocul secolului XIII”, în care „regele Ioan Caliman Asan se întitulează самодрьжец хряко молдовлахия, adică autocrat al Moldo-Valahiei…Acest document nimicește cu desăvîrșire poetica poveste a cronicarilor despre botezarea apei Moldovei de către Dragoș Vodă în 1350 sau 1352…numele Moldovei datează din epoca dacilor care domniseră într-o vreme pînă la marginile Boiemei, și prin urmare din toate popoarele ei singuri au fost în stare a impune același nume unui rîu de lîngă Carpați și un altul (Moldau) curgătoriu tocmai în Moravia”.

          De unde s-a luat numele Valahia? În 1180, fiul răposatului cuceritor și rege  al imperiului cuman din Dacia pridunăreană, Basar Borz (în Romînia numele Basar a fost scos din circulație) – Seneslav Basarab („ab” – „fiu” în romală veche), în cinstea mamei sale Valaha, dă un nou nume imperiului său cuman – cumano-valah, care mai apoi se integrează în bulgaro-valah, pînă Valahia devine de sine stătătoare (În Romînia numele „defăimător” Valahia e scos din circulație, fiind înlocuit cu Muntenia).

Originea romînă este o armă politică

          Aceasta o spun și romînii. Din revista „Contrafort” (București, septembrie 2007) aflăm că bine cunoscutul istoric romîn Neagu Djuvara a editat o carte, în care afirmă că „Negru Vodă era cuman, că întemeietorii Țării Românești (Valahiei – n. a.) medievale erau cumani, că descendența latină a românilor nu corespunde cu totul realității”.

          Altfel nici n-ar fi putut să fie, odată ce imperiul lui Seneslav Basarab sute de ani s-a numit valaho-cuman! Concluziile prestigiosului istoric romîn Neagu Djuvara rezultă din logica evenimentelor istorice: „Culmea este că peste tot aproape a rămas numele învingătorului, al cuceritorului barbar: Franța de la franci, Anglia de la angli, în Spania – Andaluzia de la vandali, în Italia – Lombardia, de la longobarzi. România, în mod normal, ar fi trebuit să se numească Cumania, dacă cumanii n-ar fi fost alungați de mongoli. În hărțile europene de la Veneția, de la Bizanț, Muntenia (Valahia – n.a.) întreagă este numită sute de ani Cumania. Dacă n-ar fi fost alungați de mongoli, cumanii (romalii vechi – n.a.) ar fi fost cei care fondau un stat și îl numeau Cumania”.

          „La noi originea română a fost o armă politică”, afirmă Neagu Djuvara în interviul acordat revistei bucureștene. Și continuă să rămînă o armă politică în lupta pentru colonizarea Republicii Moldova sub acoperișul „integrării europene”.

.

Etnie fardată cu ruj rîmlean

          Eu întotdeauna am evitat să constat public că moldovenii sînt puţin mai albi decît valahii. Cred că motivele sînt cunoscute pentru cititorul onest. Acum îndrăznesc să spun acest lucru: moldovenii nu sînt „puţin mai”, dar mai albi decît valahii, după ce am citit o văicăreală romînească publică a tracologiei. info, avînd sursa din Academia Caţavencu: de ce sînt românii negricioşi. Şi ni se explică foarte „ştiinţific”, ca întotdeauna pă romănăşte: cumanii (romalii) albi (ei, cum vă place?) locuiau şi jefuiau în Ucraina, iar cumanii negri operau în Moldova şi Muntenia (în Valahia!). La urma urmei, treaba lor cu văicăreala lor, poate să zică cineva, chiar şi cu afirmaţia prostească că ucrainenii sînt blonzi pentru că romalii de aici, cică, au fost albi, însă nu pot să nu pun întrebarea: de ce moldovenii să fie consideraţi „negricioşi” numai de aceea că sînt porecliţi „romîni”? Prin decret guvernamental poate să fie schimbată cetăţenia, denumirea limbii, precum s-a procedat după prefacerea Moldovalahiei în Romînie, dar culoarea pielii – ba! Ea trădează originea individului, iar valahii nu vor să se mîndrească cu originea lor cumană (romală), fardîndu-şi etnia cu ruj rîmlean. Mai citiți o dată interviul lui Neagu Djuvara în revista bucureșteană „Contrafort” din septembrie, 2007. (Din volumul Suflet moldovenesc, pămînt moldovenesc).

Moldova – pe hărțile Europei

          Fostul ministru-adjunct de Externe al Republicii Moldova Alexandru Burian, după o vizită la Vatican, relata: „La sfîrșitul discuției, în timpul căreia au fost abordate și unele probleme ale istoriei moldovenești, de asemenea și relațiile noastre cu vecinii, el (papa Ioan Pavel II) m-a adus la o hartă veche din veacul al XVI-lea care ocupa întregul perete din sala alăturată cabinetului său. Indicînd la teritoriul Principatului Moldovei, marcat pe hartă cu litere latine aproape de un metru MOLDAVIE, Ioan Pavel a întrebat: „Vrasăzică, a fost totuși Moldova!”. „Bineînțeles, a fost!”, i-am răspuns eu. „Vedeți! Iar ei vorbesc, că Moldova parcă n-ar fi fost. Însă ea este și încă va fi!”.

          Etnonimul moldoveni – MOLDAVI, termenul popor moldovenesc – MOLDAVI POPULI, teritoriul stăpînit de moldoveni – MOLDAVI pars – erau atît de larg răspîndite și cunoscute în Europa, că în veacul XVIII au fost fixate pe o hartă etnografică aparte. În 1730 la Augsburg (Germania) a fost tipărită harta Transylvaiae, Moldaviae, Walachiae, Bulgarihaie…, alcătuită de cunoscutul în epocă cartograf Matthăus Scotteri. Partea de nord-vest a Moldovei istorice, dinspre Transilvania, formează o regiune întinsă MOLDAVI POPULI. În Transilvania sînt indicate patru zone moldavi – moldoveni, una în hotar cu ținutul Lvovului.

Cine cu cine s-a unit?

Într-un comunicat al AŞM Mihail Kogălniceanu este calificat ca fondator al istoriografiei „romîne”. Hai să vedem ce spune acest istoric moldovan: „Pe dorinţele Moldovei s-a întemeiat şi Europa în elaborarea şi încheierea Convenţiunii de la Paris, care, cuprinzînd soluţiunile rostite de noi, MOLDOVENII (sub. a.), ne-a fost octroiată şi a fost primită de noi ca o adevărată Constituţiune pînă la înlocuirea ei prin Statutul din 2 mai 1864 şi prin Constituţiunea noastră naţională din 1866”. (Din discursul rostit în Academia Romînă la şedinţa solemnă  de la 1 aprilie 1891).

          Aşadar, Rezoluţia Convenţiei de la Paris a servit de Constituţie pentru principatele unite pînă în 1866. Ce stipula această „constituţiune”?

          „Art. 14. – Este eligibil în funcţia de domnitor orice persoană în vîrstă de 35 de ani şi născut din tată moldovan sau valah

          Art. 27. – Comisia centrală îşi va avea sediul la Focşani. Ea va fi compusă din 16 membri, 8 moldoveni şi 8 valahi…

         Art. 46. – Moldovenii şi valahii vor fi cu toţii egali în faţa impozitului…”.

          Vedeţi? Rezoluţia Conferinţei de la Paris documentează existenţa a două naţionalităţi – moldovenească şi valahă şi nu se vede nici o urmuşoară de „romîn”! Nu s-au unit „romînii” cu „romînii”! Chiar şi după 32 de ani de la lichidarea Ţării Moldovei, fostul preşedinte al Academiei Romîne Mihail Kogălniceanu se mîndrea că este moldovan!

Două naționalități – două limbi

           M. Kogălniceanu, unul din autorii unirii principatelor, în 1837 publică la Berlin în limba germană eseul Limba romînă sau valahă. Valaho-romînă, dar nu „romînă sau moldovenească”, deoarece aceste două limbi au substrat etnic două popoare de origini diferite! Iată ce scriau pe acele timpuri mințile luminoase ale Europei.

          F. G. Aihhoff: „Limba valahă, vorbită într-un colț al Turciei europene, este de asemenea o rămășiță a limbii romane, care, prin amestecul ei cu limba slavă (valahii sute de ani fiind în componența imperiului bulgaro-valah – n.a.), a căpătat o formă cu totul specială, dar care nu arată decît puțină cultură și, prin urmare, puțin interes!!!” (Paralelă între limbile Europei și Indiei, Paris, 1836).

          Contele d’Oteriv: „Ar trebui să regretăm, dacă ar peri limba moldovenească, pentru că ea este ultima rămășiță a caracterului inflexibil roman. Ea s-a îmbogățit cu toate limbile  Nordului și Sudului, fără să schimbe expresiile sale vechi, nici geniul său primitiv…” (Tabloul Moldovei etc, Paris, 1824).

Rămîne să regretăm, că în zilele noastre, mințile întunecate de moldofobie sug din puț unionist, iar scîrnăvia o toarnă în capul promotorilor valorilor spirituale istorice moldovenești.

Maica limbii „romîne”

          Clasicul moldovan Ion Druță afirmă: Limba Moldovenească este maica limbii „romîne”.

          Grigore Ureche în al doilea pătrar al veacului XVII scrie în Letopisețul Țării Moldovei „Despre limba noastră moldovenească”.

          R. Russev (din prefața la opera lui G. Ureche): „Grigore Ureche, după cum și era de așteptat, se adresează graiului popular. Anume graiul popular fusese chemat de Ureche să joace rolul limbii literare. Și această misiune, atît de delicată și plină de răspundere, limba moldovenească o îndeplinește strălucit prin comoara ei de cuvinte, prin forme și expresii plastice…Asimilarea elementelor livrești și a neologismelor – toate acestea și constituie anevoiosul proces de elaborare a limbii literare moldovenești”.

Zădarnică va fi străduința de a găsi o asemenea apreciere dată limbii valahe din veacul XVII, cu atît mai mult „romînești”, deoarece pe atunci nu existau nici romînii, nici Romînia!

Dimitrie Cantemir în opera „Descrierea Moldovei” (a.1716) scrie următoarele în capitolul al IV-lea Despre limba moldovenilor: „Locuitorii Valahiei și Transilvaniei…urmează atît limba cît și ortografia moldovenească, recunoscînd deci prin aceasta că moldoveneasca este mai curată decît a lor, chiar dacă antipatia dintre moldoveni și valahi îi împiedică să spună deschis acest lucru”. Această antipatie a devenit și mai ascuțită în zilele noastre, ignorîndu-se cu ambiții colonizatoare adevărul istoric și realitățile obiective existente despre limba și identitatea moldovenilor.

Ce limbă a vorbit Eminescu

          În unicala operă „Viața lui Mihai Eminescu”  scriitorul romîn G. Călinescu afirmă că, trecînd în cealaltă parte a Carpaților, poetul a exclamat auzind graiul localnicilor: „Fără substrat etnic, limba-i barbară, păsărească”. Nu ca materna sa, ca cea a părinților săi, a buneilor și strămoșilor săi – cea MOLDOVENEASCĂ.

          Oamenii de geniu nu apar pe lume fără mamă și fără tată. Au și ei, deci, părinți. I-a avut și Mihail Eminescu. Din care națiune își trage el rădăcinile? Din acel neam care a dat denumire plaiului unde s-a născut – Moldova. „Eminescu însuși nu se îndoia că se trage din răzeși moldoveni”, „nici un scriitor român…nu-și poate număra ca el (Eminescu – n.a.) strămoșii moldoveni pe degete, vreme de două veacuri” (aici și în continuare citatele din opera scriitorului). Străbunelul lui M. Eminovici, Petrea Eminovici, „întîiul cu acest nume pe care îl găsim prin scripte și amintiri”, trăia într-un sat ocupat de austrieci în 1755, dar „înrîurirea galițiană nu începuse a se arăta cu putere, deoarece vorbeau încă limba lor moldovenească”. „Ea (soția lui Ioan, fratele lui Gheorghe Eminovici – n.a.) face pe toți ai casei să vorbească rutenește, ucrainește și chiar pe bărbatul ei, Ioan, care mînuiește rău această limbă și nu e slobod la vorbă decît pe moldovenie ca frații și părinții săi”.

          Dacă însuși tatăl, Gheorghe Eminovici, „făcînd și dregînd pe moșie, după cum ne dovedesc scrisorile și rapoartele ce încă în 1839 le scria în moldovenește”, apoi în ce limbă ar fi putut să vorbească copiii acestei familii, inclusiv și Mihail? În ce limbă ar fi scris primele cuvinte – mamă, tată, bunei, țară? Oare nu în limba moldovenească, fiind moldovan!

          Substratul etnic al limbii folosite oral și scris de Mihail Eminescu a fost acela al părinților săi, al buneilor, strămoșilor și răsstrămoșilor care și-au spus că-s moldoveni de naționalitate, fapt confirmat de scrisori, documente, amintiri, scripturi, în total fiind folosite vreo 257 la număr la descrierea Vieții lui Mihai Eminescu de către G. Călinescu. (Din volumul Suflet moldovenesc, pămînt moldovenesc).

Republica Moldova – pămînt moldovenesc

 Unirea principatelor a fost făcută „de sus”, fără participarea populaţiei moldoveneşti din Moldova şi a celei valahe din ţara Rumînească (Valahia). Acest proces a fost asigurat de elita politică şi intelectuală a timpului din Moldova şi ţara Rumînească şi de cele mai puternice state europene cointeresate în crearea unui cordon (principatele unite Moldo-Valahia) „sanitar” împotriva influenţei crescînde a Rusiei în Balcani – pentru Franţa, Marea Britanie, Austria, Prusia, şi reducerea la maximum prezenţa imperiului otoman în Balcanii slavizaţi – pentru Rusia.

          După unire numele Ţării Rumîneşti a Valahiei a fost aruncat şi asupra Moldovei de Vest, capitala ambelor principate a devenit Bucureştiul, iar Iaşii – „un satu mare”, domnul moldovan a fost detronat, Limba Moldovenească – interzisă prin decret guvernamental, fiind înlocuită cu cea a valahilor – „rumînească”, iar moldovenii – botezaţi „romîni” (prin îmbunătăţirea artificială a ortografiei din rumîni – romîni, apoi din romîni – români!).

          Iată în aşa mod pămîntul moldovenesc din dreapta Prutului a devenit „romînesc”. Dar plaiurile Moldovei istorice din afara acestei graniţe aşa  au şi rămas moldoveneşti, neromînizate. Prin urmare, Moldova de Est, Republica Moldova este purtătoare a unei părţi a sufletului Moldovei istorice, nu a ţării Rumîneşti, este o expresie obiectivă a „continuităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune”.

          Nici un moldovan din „Basarabia” n-a participat la Adunarea ad-hoc din 29 octombrie 1857, în cadrul căreia au fost adoptate condiţiile unirii Moldovei de Vest cu Ţara Rumînească (Valahia). Acest spaţiu, astăzi Republica Moldova, a rămas în continuare pămînt moldovenesc stăpînit de moldoveni şi cîntat cu dragoste în Limba Moldovenească!

Prihvatizare continuă

Adrian Păunescu, născut în satul Copăceni, raionul Sîngerei, poet „de curte” al lui N. Ceaușescu, în timpul vizitei sale la ASM a declarat că limba romînă s-a îmbogățit și a devenit frumoasă cu cuvinte slavone, turcești, țigănești, maghiare, nemțești, franțuzești, engleze…Ne mîndrim și noi, moldovenii, c-am contribuit la această îmbogățire.

          Poporul valah, „silit fiind a căuta în fundul munților un adăpost împotriva potopului a zecimi de limbi păgîne, s-au făcut să piarză mai toate cuvintele culturale”(Dicționarul universal al limbii romîne, 1929). Comparînd ediția din 1929 cu cea din 1989, ultima apărută cu ocazia unui centenar al acestui Dicționar al lui Lazăr Șăineanu, vedem că din cele 2050 de cuvinte „curat” moldovenești în prima ediție, cu indicația specială Mold., în a doua ediție numai 232 rămîn cu specificarea Mold., restul au fost prihvatizate.

          Continuă războiul pentru prihvatizarea întregii limbi moldovenești, început încă după lichidarea Moldovalahiei. Un simplu exemplu. Eseul „Limba romînă sau valahă”, scris de M. Kogălniceanu în limba germană și publicat la Berlin în 1837, e tradus și publicat în Romînia în 1895, după moartea autorului (1891). În textul tradus în limba valahilor impusă moldovenilor din dreapta Prutului prin decret guvernamental e expusă astfel citata preluată de la un scriitor german: „… „romînii”  numesc limba lor limba romînească”. Și cu extaz valah este „înfrumusețată” cu următoarele merite străine: „Distinsă prin finețe și armonie, ea pare a fi creată pentru cîntare, iar în privința tonului dulce și moale, mai că poate fi pusă alături de cea italiană”. Însă, în textul original e slăvită Limba Moldovenească: „Durch Zartheit und Wohlklang ausgezeichnet, scheint sie (die Moldauische Sprache) zum Gesang geschaffen, und was die Susse und Weichheit anbelangt, kann sie fast der Italienischen zur Seite gestellt werden”. În textul tradus e exclusă precizarea din paranteze pentru a proslăvi denumirea unei limbi fără substrat etnic moldovenesc – limba valahilor, cea „romînă”!

          În anul 1795, Amfilohie Hotiniul subsemnează astfel prefața la prima carte  de aritmetică: „Vezînd noi bunătatea și mărirea acestei cărți, am silit de am tîlcuit-o și am așezat-o după al nostru obicei de numerare și în limba noastră molovenească…”. După al nostru obicei! În Limba Moldovenească! Iar moldofobii se laudă că aceasta-i prima carte de aritmetică în limba romînă. Năravul șătresc din născare leac nu are!

          De dragul burții, așa numita elită intelectuală, unii politicieni pretind să ne lipsească de statalitate și de limba maternă în schimbul celeia, pe care noi, moldovenii, am îmbogățit-o și am înfrumusețat-o. Grigore Vieru, bunăoară, a devenit poet vestit oare cu o limbă „băloasă”, „mîrîitoare”, „lingătoare de cizme”, după cum își numea, dornic de „Romînie mare”, propria limbă „martirul neamului”?

          E timpul ca fiecare cetățan moldovan să înțeleagă adevărul adevărat: prihvatizarea romînizatoare a patrimoniului spiritual moldovenesc este dirijată și încurajată de vînzătorii de neam și de țară.

Lasă un comentariu

La alegeri urmările votăm!

ARGUMENTE ȘI FAPTE ISTORICE

Pe scurt, despre limba și identitatea moldovenilor

Cu denumiri diferite

Sute de ani pînă la e. n. celții erau răspîndiți prin toată Europa. Anume lor se datorează denumirile Parisului, Belgiei, Britaniei, Marselului, rîului Sena, chiar și Galiției ucrainene…Ei au locuit și pe teritoriile dacilor pînă la izgonirea lor de către țarul Burebista prin anul 60 înaintea e. n. Celții numeau orașul sau cetatea în limba lor – „dava”, iar dealul, muntele – „mol”. De aici și versiunea combinării celor două cuvinte în „moldava” pentru MOLDOVA.

          „O inscripție în limba latină din 1209 atestă întemeierea localității” (Wikipedia) Civitas Moldaviae (din greacă – Cetatea Moldovenească), Baia, care, puțin mai tîrziu, devine capitala „cnezatelor de vale” unite, cunoscută și ca tîrgul Moldovei.

          În opera „Comentariul asupra titlului domnitorilor romîni: io, gospodar și voievod” clasicul moldovan Bogdan Petriceicu Hajdeu scrie: „La monastîrea Zografu de la Sf. Munte se află un Hrisov din mijlocul secolului XIII”, în care „regele Ioan Caliman Asan se întitulează самодрьжец хряко молдовлахия, adică autocrat al Moldo-Valahiei…Acest document nimicește cu desăvîrșire poetica poveste a cronicarilor despre botezarea apei Moldovei de către Dragoș Vodă în 1350 sau 1352…numele Moldovei datează din epoca dacilor care domniseră într-o vreme pînă la marginile Boiemei, și prin urmare din toate popoarele ei singuri au fost în stare a impune același nume unui rîu de lîngă Carpați și un altul (Moldau) curgătoriu tocmai în Moravia”.

          De unde s-a luat numele Valahia? În 1180, fiul răposatului cuceritor și rege  al imperiului cuman din Dacia pridunăreană, Basar Borz (în Romînia numele Basar a fost scos din circulație) – Seneslav Basarab („ab” – „fiu” în romală veche), în cinstea mamei sale Valaha, dă un nou nume imperiului său cuman – cumano-valah, care mai apoi se integrează în bulgaro-valah, pînă Valahia devine de sine stătătoare (În Romînia numele „defăimător” Valahia e scos din circulație, fiind înlocuit cu Muntenia).

Originea romînă este o armă politică

          Aceasta o spun și romînii. Din revista „Contrafort” (București, septembrie 2007) aflăm că bine cunoscutul istoric romîn Neagu Djuvara a editat o carte, în care afirmă că „Negru Vodă era cuman, că întemeietorii Țării Românești (Valahiei – n. a.) medievale erau cumani, că descendența latină a românilor nu corespunde cu totul realității”.

          Altfel nici n-ar fi putut să fie, odată ce imperiul lui Seneslav Basarab sute de ani s-a numit valaho-cuman! Concluziile prestigiosului istoric romîn Neagu Djuvara rezultă din logica evenimentelor istorice: „Culmea este că peste tot aproape a rămas numele învingătorului, al cuceritorului barbar: Franța de la franci, Anglia de la angli, în Spania – Andaluzia de la vandali, în Italia – Lombardia, de la longobarzi. România, în mod normal, ar fi trebuit să se numească Cumania, dacă cumanii n-ar fi fost alungați de mongoli. În hărțile europene de la Veneția, de la Bizanț, Muntenia (Valahia – n.a.) întreagă este numită sute de ani Cumania. Dacă n-ar fi fost alungați de mongoli, cumanii (romalii vechi – n.a.) ar fi fost cei care fondau un stat și îl numeau Cumania”.

          „La noi originea română a fost o armă politică”, afirmă Neagu Djuvara în interviul acordat revistei bucureștene. Și continuă să rămînă o armă politică în lupta pentru colonizarea Republicii Moldova sub acoperișul „integrării europene”.

.

Etnie fardată cu ruj rîmlean

          Eu întotdeauna am evitat să constat public că moldovenii sînt puţin mai albi decît valahii. Cred că motivele sînt cunoscute pentru cititorul onest. Acum îndrăznesc să spun acest lucru: moldovenii nu sînt „puţin mai”, dar mai albi decît valahii, după ce am citit o văicăreală romînească publică a tracologiei. info, avînd sursa din Academia Caţavencu: de ce sînt românii negricioşi. Şi ni se explică foarte „ştiinţific”, ca întotdeauna pă romănăşte: cumanii (romalii) albi (ei, cum vă place?) locuiau şi jefuiau în Ucraina, iar cumanii negri operau în Moldova şi Muntenia (în Valahia!). La urma urmei, treaba lor cu văicăreala lor, poate să zică cineva, chiar şi cu afirmaţia prostească că ucrainenii sînt blonzi pentru că romalii de aici, cică, au fost albi, însă nu pot să nu pun întrebarea: de ce moldovenii să fie consideraţi „negricioşi” numai de aceea că sînt porecliţi „romîni”? Prin decret guvernamental poate să fie schimbată cetăţenia, denumirea limbii, precum s-a procedat după prefacerea Moldovalahiei în Romînie, dar culoarea pielii – ba! Ea trădează originea individului, iar valahii nu vor să se mîndrească cu originea lor cumană (romală), fardîndu-şi etnia cu ruj rîmlean. Mai citiți o dată interviul lui Neagu Djuvara în revista bucureșteană „Contrafort” din septembrie, 2007. (Din volumul Suflet moldovenesc, pămînt moldovenesc).

Moldova – pe hărțile Europei

          Fostul ministru-adjunct de Externe al Republicii Moldova Alexandru Burian, după o vizită la Vatican, relata: „La sfîrșitul discuției, în timpul căreia au fost abordate și unele probleme ale istoriei moldovenești, de asemenea și relațiile noastre cu vecinii, el (papa Ioan Pavel II) m-a adus la o hartă veche din veacul al XVI-lea care ocupa întregul perete din sala alăturată cabinetului său. Indicînd la teritoriul Principatului Moldovei, marcat pe hartă cu litere latine aproape de un metru MOLDAVIE, Ioan Pavel a întrebat: „Vrasăzică, a fost totuși Moldova!”. „Bineînțeles, a fost!”, i-am răspuns eu. „Vedeți! Iar ei vorbesc, că Moldova parcă n-ar fi fost. Însă ea este și încă va fi!”.

          Etnonimul moldoveni – MOLDAVI, termenul popor moldovenesc – MOLDAVI POPULI, teritoriul stăpînit de moldoveni – MOLDAVI pars – erau atît de larg răspîndite și cunoscute în Europa, că în veacul XVIII au fost fixate pe o hartă etnografică aparte. În 1730 la Augsburg (Germania) a fost tipărită harta Transylvaiae, Moldaviae, Walachiae, Bulgarihaie…, alcătuită de cunoscutul în epocă cartograf Matthăus Scotteri. Partea de nord-vest a Moldovei istorice, dinspre Transilvania, formează o regiune întinsă MOLDAVI POPULI. În Transilvania sînt indicate patru zone moldavi – moldoveni, una în hotar cu ținutul Lvovului.

Cine cu cine s-a unit?

Într-un comunicat al AŞM Mihail Kogălniceanu este calificat ca fondator al istoriografiei „romîne”. Hai să vedem ce spune acest istoric moldovan: „Pe dorinţele Moldovei s-a întemeiat şi Europa în elaborarea şi încheierea Convenţiunii de la Paris, care, cuprinzînd soluţiunile rostite de noi, MOLDOVENII (sub. a.), ne-a fost octroiată şi a fost primită de noi ca o adevărată Constituţiune pînă la înlocuirea ei prin Statutul din 2 mai 1864 şi prin Constituţiunea noastră naţională din 1866”. (Din discursul rostit în Academia Romînă la şedinţa solemnă  de la 1 aprilie 1891).

          Aşadar, Rezoluţia Convenţiei de la Paris a servit de Constituţie pentru principatele unite pînă în 1866. Ce stipula această „constituţiune”?

          „Art. 14. – Este eligibil în funcţia de domnitor orice persoană în vîrstă de 35 de ani şi născut din tată moldovan sau valah

          Art. 27. – Comisia centrală îşi va avea sediul la Focşani. Ea va fi compusă din 16 membri, 8 moldoveni şi 8 valahi…

         Art. 46. – Moldovenii şi valahii vor fi cu toţii egali în faţa impozitului…”.

          Vedeţi? Rezoluţia Conferinţei de la Paris documentează existenţa a două naţionalităţi – moldovenească şi valahă şi nu se vede nici o urmuşoară de „romîn”! Nu s-au unit „romînii” cu „romînii”! Chiar şi după 32 de ani de la lichidarea Ţării Moldovei, fostul preşedinte al Academiei Romîne Mihail Kogălniceanu se mîndrea că este moldovan!

Două naționalități – două limbi

           M. Kogălniceanu, unul din autorii unirii principatelor, în 1837 publică la Berlin în limba germană eseul Limba romînă sau valahă. Valaho-romînă, dar nu „romînă sau moldovenească”, deoarece aceste două limbi au substrat etnic două popoare de origini diferite! Iată ce scriau pe acele timpuri mințile luminoase ale Europei.

          F. G. Aihhoff: „Limba valahă, vorbită într-un colț al Turciei europene, este de asemenea o rămășiță a limbii romane, care, prin amestecul ei cu limba slavă (valahii sute de ani fiind în componența imperiului bulgaro-valah – n.a.), a căpătat o formă cu totul specială, dar care nu arată decît puțină cultură și, prin urmare, puțin interes!!!” (Paralelă între limbile Europei și Indiei, Paris, 1836).

          Contele d’Oteriv: „Ar trebui să regretăm, dacă ar peri limba moldovenească, pentru că ea este ultima rămășiță a caracterului inflexibil roman. Ea s-a îmbogățit cu toate limbile  Nordului și Sudului, fără să schimbe expresiile sale vechi, nici geniul său primitiv…” (Tabloul Moldovei etc, Paris, 1824).

Rămîne să regretăm, că în zilele noastre, mințile întunecate de moldofobie sug din puț unionist, iar scîrnăvia o toarnă în capul promotorilor valorilor spirituale istorice moldovenești.

Maica limbii „romîne”

          Clasicul moldovan Ion Druță afirmă: Limba Moldovenească este maica limbii „romîne”.

          Grigore Ureche în al doilea pătrar al veacului XVII scrie în Letopisețul Țării Moldovei „Despre limba noastră moldovenească”.

          R. Russev (din prefața la opera lui G. Ureche): „Grigore Ureche, după cum și era de așteptat, se adresează graiului popular. Anume graiul popular fusese chemat de Ureche să joace rolul limbii literare. Și această misiune, atît de delicată și plină de răspundere, limba moldovenească o îndeplinește strălucit prin comoara ei de cuvinte, prin forme și expresii plastice…Asimilarea elementelor livrești și a neologismelor – toate acestea și constituie anevoiosul proces de elaborare a limbii literare moldovenești”.

Zădarnică va fi străduința de a găsi o asemenea apreciere dată limbii valahe din veacul XVII, cu atît mai mult „romînești”, deoarece pe atunci nu existau nici romînii, nici Romînia!

Dimitrie Cantemir în opera „Descrierea Moldovei” (a.1716) scrie următoarele în capitolul al IV-lea Despre limba moldovenilor: „Locuitorii Valahiei și Transilvaniei…urmează atît limba cît și ortografia moldovenească, recunoscînd deci prin aceasta că moldoveneasca este mai curată decît a lor, chiar dacă antipatia dintre moldoveni și valahi îi împiedică să spună deschis acest lucru”. Această antipatie a devenit și mai ascuțită în zilele noastre, ignorîndu-se cu ambiții colonizatoare adevărul istoric și realitățile obiective existente despre limba și identitatea moldovenilor.

Ce limbă a vorbit Eminescu

          În unicala operă „Viața lui Mihai Eminescu”  scriitorul romîn G. Călinescu afirmă că, trecînd în cealaltă parte a Carpaților, poetul a exclamat auzind graiul localnicilor: „Fără substrat etnic, limba-i barbară, păsărească”. Nu ca materna sa, ca cea a părinților săi, a buneilor și strămoșilor săi – cea MOLDOVENEASCĂ.

          Oamenii de geniu nu apar pe lume fără mamă și fără tată. Au și ei, deci, părinți. I-a avut și Mihail Eminescu. Din care națiune își trage el rădăcinile? Din acel neam care a dat denumire plaiului unde s-a născut – Moldova. „Eminescu însuși nu se îndoia că se trage din răzeși moldoveni”, „nici un scriitor român…nu-și poate număra ca el (Eminescu – n.a.) strămoșii moldoveni pe degete, vreme de două veacuri” (aici și în continuare citatele din opera scriitorului). Străbunelul lui M. Eminovici, Petrea Eminovici, „întîiul cu acest nume pe care îl găsim prin scripte și amintiri”, trăia într-un sat ocupat de austrieci în 1755, dar „înrîurirea galițiană nu începuse a se arăta cu putere, deoarece vorbeau încă limba lor moldovenească”. „Ea (soția lui Ioan, fratele lui Gheorghe Eminovici – n.a.) face pe toți ai casei să vorbească rutenește, ucrainește și chiar pe bărbatul ei, Ioan, care mînuiește rău această limbă și nu e slobod la vorbă decît pe moldovenie ca frații și părinții săi”.

          Dacă însuși tatăl, Gheorghe Eminovici, „făcînd și dregînd pe moșie, după cum ne dovedesc scrisorile și rapoartele ce încă în 1839 le scria în moldovenește”, apoi în ce limbă ar fi putut să vorbească copiii acestei familii, inclusiv și Mihail? În ce limbă ar fi scris primele cuvinte – mamă, tată, bunei, țară? Oare nu în limba moldovenească, fiind moldovan!

          Substratul etnic al limbii folosite oral și scris de Mihail Eminescu a fost acela al părinților săi, al buneilor, strămoșilor și răsstrămoșilor care și-au spus că-s moldoveni de naționalitate, fapt confirmat de scrisori, documente, amintiri, scripturi, în total fiind folosite vreo 257 la număr la descrierea Vieții lui Mihai Eminescu de către G. Călinescu. (Din volumul Suflet moldovenesc, pămînt moldovenesc).

Republica Moldova – pămînt moldovenesc

 Unirea principatelor a fost făcută „de sus”, fără participarea populaţiei moldoveneşti din Moldova şi a celei valahe din ţara Rumînească (Valahia). Acest proces a fost asigurat de elita politică şi intelectuală a timpului din Moldova şi ţara Rumînească şi de cele mai puternice state europene cointeresate în crearea unui cordon (principatele unite Moldo-Valahia) „sanitar” împotriva influenţei crescînde a Rusiei în Balcani – pentru Franţa, Marea Britanie, Austria, Prusia, şi reducerea la maximum prezenţa imperiului otoman în Balcanii slavizaţi – pentru Rusia.

          După unire numele Ţării Rumîneşti a Valahiei a fost aruncat şi asupra Moldovei de Vest, capitala ambelor principate a devenit Bucureştiul, iar Iaşii – „un satu mare”, domnul moldovan a fost detronat, Limba Moldovenească – interzisă prin decret guvernamental, fiind înlocuită cu cea a valahilor – „rumînească”, iar moldovenii – botezaţi „romîni” (prin îmbunătăţirea artificială a ortografiei din rumîni – romîni, apoi din romîni – români!).

          Iată în aşa mod pămîntul moldovenesc din dreapta Prutului a devenit „romînesc”. Dar plaiurile Moldovei istorice din afara acestei graniţe aşa  au şi rămas moldoveneşti, neromînizate. Prin urmare, Moldova de Est, Republica Moldova este purtătoare a unei părţi a sufletului Moldovei istorice, nu a ţării Rumîneşti, este o expresie obiectivă a „continuităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune”.

          Nici un moldovan din „Basarabia” n-a participat la Adunarea ad-hoc din 29 octombrie 1857, în cadrul căreia au fost adoptate condiţiile unirii Moldovei de Vest cu Ţara Rumînească (Valahia). Acest spaţiu, astăzi Republica Moldova, a rămas în continuare pămînt moldovenesc stăpînit de moldoveni şi cîntat cu dragoste în Limba Moldovenească!

Prihvatizare continuă

Adrian Păunescu, născut în satul Copăceni, raionul Sîngerei, poet „de curte” al lui N. Ceaușescu, în timpul vizitei sale la ASM a declarat că limba romînă s-a îmbogățit și a devenit frumoasă cu cuvinte slavone, turcești, țigănești, maghiare, nemțești, franțuzești, engleze…Ne mîndrim și noi, moldovenii, c-am contribuit la această îmbogățire.

          Poporul valah, „silit fiind a căuta în fundul munților un adăpost împotriva potopului a zecimi de limbi păgîne, s-au făcut să piarză mai toate cuvintele culturale”(Dicționarul universal al limbii romîne, 1929). Comparînd ediția din 1929 cu cea din 1989, ultima apărută cu ocazia unui centenar al acestui Dicționar al lui Lazăr Șăineanu, vedem că din cele 2050 de cuvinte „curat” moldovenești în prima ediție, cu indicația specială Mold., în a doua ediție numai 232 rămîn cu specificarea Mold., restul au fost prihvatizate.

          Continuă războiul pentru prihvatizarea întregii limbi moldovenești, început încă după lichidarea Moldovalahiei. Un simplu exemplu. Eseul „Limba romînă sau valahă”, scris de M. Kogălniceanu în limba germană și publicat la Berlin în 1837, e tradus și publicat în Romînia în 1895, după moartea autorului (1891). În textul tradus în limba valahilor impusă moldovenilor din dreapta Prutului prin decret guvernamental e expusă astfel citata preluată de la un scriitor german: „… „romînii”  numesc limba lor limba romînească”. Și cu extaz valah este „înfrumusețată” cu următoarele merite străine: „Distinsă prin finețe și armonie, ea pare a fi creată pentru cîntare, iar în privința tonului dulce și moale, mai că poate fi pusă alături de cea italiană”. Însă, în textul original e slăvită Limba Moldovenească: „Durch Zartheit und Wohlklang ausgezeichnet, scheint sie (die Moldauische Sprache) zum Gesang geschaffen, und was die Susse und Weichheit anbelangt, kann sie fast der Italienischen zur Seite gestellt werden”. În textul tradus e exclusă precizarea din paranteze pentru a proslăvi denumirea unei limbi fără substrat etnic moldovenesc – limba valahilor, cea „romînă”!

          În anul 1795, Amfilohie Hotiniul subsemnează astfel prefața la prima carte  de aritmetică: „Vezînd noi bunătatea și mărirea acestei cărți, am silit de am tîlcuit-o și am așezat-o după al nostru obicei de numerare și în limba noastră molovenească…”. După al nostru obicei! În Limba Moldovenească! Iar moldofobii se laudă că aceasta-i prima carte de aritmetică în limba romînă. Năravul șătresc din născare leac nu are!

          De dragul burții, așa numita elită intelectuală, unii politicieni pretind să ne lipsească de statalitate și de limba maternă în schimbul celeia, pe care noi, moldovenii, am îmbogățit-o și am înfrumusețat-o. Grigore Vieru, bunăoară, a devenit poet vestit oare cu o limbă „băloasă”, „mîrîitoare”, „lingătoare de cizme”, după cum își numea, dornic de „Romînie mare”, propria limbă „martirul neamului”?

          E timpul ca fiecare cetățan moldovan să înțeleagă adevărul adevărat: prihvatizarea romînizatoare a patrimoniului spiritual moldovenesc este dirijată și încurajată de vînzătorii de neam și de țară.

Lauda de sine a lui A. Candu nu miroase a bine

Lasă un comentariu

LAUDA DE SINE A LUI A. CANDU
NU MIROASE A BINE
La 25 februarie, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova A. Candu s-a lăudat la un post de televiziune că-i „romîn” şi vorbeşte romîneşte, că-i frate de idei cu liberalul D. Chirtoacă şi-i dornic de „unire” cu ţara-mumă. Dacă A. Candu s-ar fi născut în prima jumătate a veacului XIX, ar fi fost moldovan şi ar fi vorbit moldoveneşte precum au vorbit şi vorbesc toţi moldovenii
<!–morecontinuare–>

.
Amintim şefului deputaţilor refugiaţi din toate partidele posibile la momeala financiară a democraţilor minoritari din Parlament că în Rezoluţia Conferinţei din Paris din august 1858 privind unirea principatelor se stipulează următoarele: „Art. 14. – Este eligibil în funcţia de domnitor orice persoană în vîrstă de 35 de ani şi născut din tată moldovan sau valah (dar nu romîni! – n.a.)…Art. 27. – Comisia centrală îşi va avea sediul la Focşani. Ea va fi compusă din 16 membri, 8 moldoveni şi 8 valahi (dar nu romîni! – n.a.)…Art. 46. – Moldovenii şi valahii (dar nu romînii! – n.a.) vor fi cu toţii egali în faţa impozitului…Moldovenii şi valahii (dar nu romînii! – n.a.) de orice rit creştin se vor bucura deopotrivă de drepturile publice…”.
Această Rezoluţie, conform afirmaţiei unuia din autorii unirii principatelor M. Cogălniceanu, a servit drept constituţie a principatelor unite pînă în 1866, pînă cînd Valahia Cumană-Basarabă a devenit Ţara Romînească, lărgindu-se această nouă denumire a principatelor unite pînă la Prut, colonizîndu-i definitiv pe moldoveni, schimbîndu-le artificial etnonimul original în cel artificial – „romîni”.
După unirea principatelor şi limba din Ţara Romînească a valahilor (vezi eseul lui M. Cogălniceanu ”Moldova şi Muntenia. Limba şi literatura romînă sau valahă”) a fost denumită cu cerneală din călimară „romînă” şi pentru moldovenii din dreapta Prutului, deşi ei au vorbit şi vorbesc moldoveneşte. Drept exemplu serveşte şi volumul „ACTE MOLDOVENEŞTI DIN ANII 1426-1502” de Damian P. Bogdan, editat în 1947 de Institutul de istorie naţională din Bucureşti (vezi noi. md din 25 februarie). Traducerile acestor acte din sîrbă sînt făcute în limba moldovenească. Iată o singură confirmare documentară: „De pe sărbie pe LIMBA MOLDOVENEASCĂ pe căt c’au putut ceti şi înţălegi, fiind multe slovi şterşi de vechimi, s’au tălmăcit, la anul, 1800 Dechemvrie 8 de Polcovnic Pavel Debriţ ot Mitropolie”.
Îl întrebăm pe „romînul” A. Candu: dacă un deputat tîmpit s-ar declara papuaş, atunci şi moldovenii ar trebui să vorbească limba papuaşilor? Pînă la o asemenea tîmpenie deputaţii metamorfozaţi etnic încă n-au ajuns, însă prostesc activ generaţia tînătă cu o „limbă romînă”, iar pe alegători – cu integrare europeană…prin Romînia. Acest adevăr nu mai poate fi tolerat de cetăţenii Republicii Moldova şi vor da aprecierea cuvenită unionismului la viitoarele alegeri parlamentare.

Tîmpirea generaţiei tinere

Lasă un comentariu

TÎMPIREA GENERAŢIEI TINERE
Supărăciosului romîn basaraghean nu-i place că adepţii lichidării Statului Moldovenesc sînt numiţi tîmpiţi. Tîmpenia este un rezultat al NEŞTIINŢEI. Tîmpitul e lipsit de inteligenţă (vezi DELM). Numai un tîmpit lipsit de inteligenţă poate să-i numească pe moldoveni „porci” lingători de cizme muscăleşti, dar nu romîneşti (cumano-valahe). Tîmpiţii unionişti altfel nu pot fi, odată ce şi „ROMÎNIA SE TÎMPEŞTE”
continuare

Ideologie neonazistă sub pălăria integrării europene…prin Romînia

Lasă un comentariu

IDEOLOGIE NEONAZISTĂ SUB PĂLĂRIA
INTEGRĂRII EUROPENE…PRIN ROMÎNIA
Oh! oh! oh! săracă ţară a Moldovei, ce narocire
de stăpîni c-aceştia ai avut! (Ion Neculce).
Corespondentul neştiutor de istorie Veaceslav Guzun, supărat foc pentru critica asupra faraonilor din politica moldovenească, reproşează: „Terminaţi vă rog isteria babelor din anii 70 şi purtaţi-vă ca un om”. Nu ştiu, faraonaşule (mamele aşa îi mai numesc pe copiii ştrengari), dacă prin anii 70 erai proiectat de părinţi, dar ar trebui să ştii că „babele din anii 70” ştiau mai bine decît dumneata de Unite, Liberte, Fraternite, pentru aceste idealuri au luptat şi ele, ca şi tatăl meu, cu fasciştii lui Hitler şi Antonescu, care, ca şi faraonii unionişti de astăzi, îi considerau pe ceilalţi, în afară de nemţi şi romîni, „porci” şi „neoameni”. Fasciştii, ca şi dumneata, afirmau că poftele lor „sînt legale şi demonstrate uşor prin documente istorice”.
<!–morecontinuare–>

Spui că „Basarabia este Romînia şi tot timpul a fost”. E aceeaşi poftă nazistă de o „Romînie mare”. Să fii chiar atît de…ca să nu ştii că Moldova din stînga Prutului a trecut la imperiul rus încă în anul 1812, iar numele de „Romînia” a apărut tocmai după 1866, moldovenii din dreapta Prutului fiind definitiv colonizaţi de urmaşii cumanilor care, împăunaţi nevoie mare, şi-au denumit Valahia Ţara Romînească! Prin aceleaşi metode faraonii unionişti de astăzi, întreţinuţi prin hoţie, corupţie şi de peste hotare, vor să prefacă în colonie şi Republica Moldova, mintea lor încărcată cu ideologie neonazistă fiind umbrită de pălăria integrării europene…prin Romînia! (Va urma).

Lasă un comentariu

TÎMPENII FARAONICE

Oh! oh! oh! săracă ţară a Moldovei,
ce nărocire de stăpîni c-aceştia ai avut! (Ion Neculce)
Stimate necunoscător de istorie Veaceslav Guzun, la nemulţămirea dumitale nu voi reacţiona cu jargoane cumano-basarabe-valaho-şătreşti, precum îi denigrezi dumneata pe moldoveni – „babe”, „porci” pentru că nu sînt „romîni”, ci voi demonstra succint că „romînii” nu de la Rîm se trag, ci de la cumani (romalii) migraţi înspre Europa din India, Asia Mică, Persia. În 1125 conducătorul cumanilor,Basar-Borz întemeiază în Cîmpulung predunărean (fosta Dacie) Imperiul Cuman. După moartea lui Basar-Borz, conducerea imperiului a fost preluată de fiul său Seneslav. În limba cumană (romală veche) fiu însamnă ab. Astfel Seneslav devine Basarab Seneslav (Basar+ab), primul Basarab dinastic şi gentilic. În 1180, în cinstea mamei sale Valaha, Basarab Seneslav numeşte imperiul său Valaho-Cuman. Urmaşii lui Seneslav au fost Roman, Petru şi Asan, care au format un nou imperiu – Valaho-Bulgar, domnit de urmaşii lui Asan Cumanul: Ioniţă 1 Asan Cumanul, Ioniţă II Asan Cumanul, Caliman 1 Cumanul, nume neîntîlnite la daci. Stemele hiraldice ale Imperiului Cuman şi Valaho-Bulgar sînt fixate în enciclopedia engleză şi în Ermitajul Heraldic englez.
E evidentă descendenţa directă a valahilor Basarabi din Asaniştii Cumani, care pe parcurs de 338 de ani a fost transmisă din tată în fiu, inclusiv tuturor domnitorilor valahi: Basar-Borz-Seneslav Basar-ab-Roman-Petru-Asan-Ioniţă 1- Ioniţă II-Caliman1, Cumanii Basarabi Olt Litovoi-Tihomir-Ioan Nicolae Basarab Cumanul-Ioan Alexandru Basarab Cumanul-Ioan Vladislav Basarab Cumanul-Ioan Mihai Viteazul Basarab Cumanul-io (Ioniţă) Matei Basarab etc.
Originea, semnificaţia, gentilitatea numelui Basar-Borz şi formarea numelui de familie Basarab al valahilor şi Valahiei, avînd o singură provinienţă, cea cumană, nu convine mistificatorilor tendenţioşi ai istoriei. S-au unit Moldova şi Valahia, dar cînd aţi auzit ultima dată de denumirea de Valahia?
Iată de ce, stimate neştiutor de istorie Veaceslav Guzun, sînt calificate ca tîmpenii faraonice (citeşte letopiseţul!) antimoldovenismul şi antistatalismul politicienilor vînduţi străinilor şi sînt numiţi tîmpiţi, lipsiţi de inteligenţă (vezi DELM) pe toţi faraonaşii mîţîţăi, care îi poreclesc pe moldoveni „romîni”, adică urmaşi ai cumanilor Basarabi valahi. (Va urma).

Older Entries